Unde vrea Primăria să construiască Spitalul Metropolitan. Investiția se ridică la 300 de milioane de euro

Unde vrea Primăria să construiască Spitalul Metropolitan. Investiția se ridică la 300 de milioane de euro
Publicat: 19/07/2017, 19:57
Actualizat: 25/03/2019, 21:43

Decizia a fost luată, miercuri, în cadrul ședinței Consiliului General a Municipiului București (CGMB).

„Spitalul acesta va deservi atât Capitala, cât și cele peste 40 de localități din județul Ilfov. Am studiat mai multe locații, dar parte din acestea fie aveau un litigiu, fie alte probleme. Da, recunosc că mă grăbesc, fiindcă vreau să las ceva în urmă după acest mandat de patru ani. Astfel, când am urmărit accesibilitatea față de aeroport, metrou, RATB și utilități, acest teren a părut cel mai oportun. Ar mai fi fost câteva obiective, dar acolo sunt proprietari privați și ar fi trebuit să achităm și costurile de cumpărare a terenului”, a declarat Firea, în cadrul ședinței.

Prin decizia de miercuri se dorește ca Guvernul să aprobe trecerea terenului, amplasat în Șoseaua Pipera numerele 63-65, din domeniul public al statului și administrarea Televiziunii Române în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB.

„Municipiul București are ca obiectiv de investiție execuția unui Spital Metropolitan, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi. Realizarea acestui spital metropolitan va avea avantajul că va fi construit de la zero și toate secțiile care vor fi cuprinse în realizarea obiectivului vor respecta normele legale, astfel rezultând calitatea actului medical foarte ridicată, iar aparatura achiziționată va fi la standarde ridicate de ultimă generație”, conform documentelor primăriei.

În luna martie, primarul general anunța că municipalitatea va investi 300 de milioane de euro în Spitalul Metropolitan.

„Am prevăzut sumele necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi, investiție care se va situa în jurul valorii de 300 milioane de euro. Avantajul unui spital construit de la zero este că toate circuitele medicale pot fi configurate cu respectarea strictă a normelor legale, ceea ce atrage după sine o calitate ridicată a actului medical. Vreau să vă spun că avem secții în spitalele actuale ale municipalității care sunt foarte aglomerate și este nevoie de construirea unui spital metropolitan ultramodern îndeosebi pentru următoarele specialități și secții: oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, mari arși”, declara Firea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?